MagiCAMP Archives - minuni.ro

De Magicamp ma leaga prima aniversare (neimaginara, hehe) pe care am organizat-o nu pentru mine, ci pentru un proiect in care cred. Pe 23 ianuarie, de ziua mea, mi-am adunat prietenii, rugandu-i sa nu-mi aduca niciun cadou, ci sa transforme intr-o donatie suma pe care al cheltui-o cumparandu-mi unul.
Am realizat la final ca petrecerea asta a fost mai pentru inima mea decat orice alta petrecere aniversara, asa ca la anul pe 23 ianuarie o vom face lata din nou. 🙂

Ce pot sa spun despre Magicamp e ca dupa ce-ai fost acolo nu mai esti tu, esti tu plus inca ceva. Cand pleci de-acolo nu mai pleci intreg, lasi o bucata din tine. Eu nu fusesem, la momentul organizarii petrecerii nu stiam decat in mare ceea ce a facut si ceea ce isi propune proiectul, mi se pusesera pe inima si am decis atunci ca ei sunt beneficiarii, insa am fost vara asta si… am ramas acolo. Un pic pentru totdeauna, cum spunea o fetita.
In tabara m-am intalnit si cu Iza, o draga prietena intalnita pe Facebook. Ea a fost acolo voluntar o saptamana intreaga, a stat cu copiii si-a avut grija de ei de la sosirea pana la plecarea lor. Am rugat-o sa scrie o poveste despre cum a simtit ea aceasta experienta. Voila!

***

MagiCamp, taram al iubirii neconditionate! Aici timpul nu are valoare. Importanta este doar joaca. Locuitorii acestui taram magic zambesc, danseaza, se joaca, pentru ei frica a fost inchisa in cutia de frici, durerea a ramas la poarta, iar dezamagirea nu exista. Desi m-am intors din tabara de ceva vreme simt ca locuiesc in MagiCamp de o viata. A fost un vis pe care l-am trait intens o saptamana si care continua.

Se facea ca navigam pe o corabie fermecata, o corabie pe care convietuiau laolalta prietenia, iubirea, fericirea, bucuria, aventura, curajul, pofta de viata, distractia, emotiile, inspiratia, binele, poezia.

Intr-o dimineata de duminica, la bordul corabiei a urcat o ceată de copii. Copii frumosi, unul mai mic, altul mai mare, unii cu ochi albastri ca marea, altii cu ochi ca de smarald, unii pistruiati, altii bucalati. Erau asa cum sunt copiii. Frumosi si zburdalnici! Doar ca ei mai aveau ceva. Purtau stigmatul unei boli crude. Pentru ei, corabia fermecata a navigat timp de o saptamana pe o mare prietenoasa, linistita si calda.

Echipajul corabiei, foarte serios de altfel, i-a întampinat cum se cuvine. In loc de paine si sare au avut confetti si baloane de sapun, in loc de fanfara au avut muzica zglobie, in loc de discursuri plictisitoare au fost aplauze, baloane colorate, dans si voie buna. Marinarii cei mari s-au deghizat in printi si printese, vrajitoare, arlechini, clovni, balerini, supereroi si multe alte personaje haioase. Copiii erau in al noualea cer, iar echipajul tremura de emotia intalnirii. Pe chipurile tuturor se citea bucuria.

Misiunea echipajului era una foarte grea si anume, Joaca la greu! Ca magicvoluntar m-am bucurat de privilegiul de a face parte din echipa magica si mi-am luat rolul in serios. Marturisesc ca mi-a fost teama la inceput, insa… m-am abandonat complet si am redevenit copil, pentru ei, dar mai ales pentru mine. Nu stiam ce aveam sa fac. Uitasem sa fiu copil, uitasem sa ma joc, uitasem sa ma bucur, dar mi-am reamintit ca in copilarie joaca nu are reguli scrise, iar improvizatia este cea care salveaza situatiile fara solutie. Asadar, copilul din mine s-a dezlantuit, a invins frici si a depasit limite. Copilul din mine s-a jucat la greu cu copiii cei mici, alaturi de care a invatat sa creada in magie, sa descopere comorile ascunse in inimile zambitoare, intr-o imbratisare, intr-o incurajare, intr-o strangere de mana sau într-o mangaiere. Copilul cel mare a invatat de la copilul cel mic despre curaj si prietenie, despre omenie si despre grija fata de cel de langă noi, despre solidaritate, curaj, putere, imaginatie si creativitate.

Porti si tu bandana ca a mea?

Da! Doar ca nu știu sa o prind prea bine!

Iti arat eu! Sunt specialista!

Si mi-a aratat ea cum se prinde corect. Odata cu chimioterapia, fetita nu a mai renuntat la bandana. Ii ascunde goliciunea capului.

Nu este deloc usor sa porti asa ceva, imi spune. Cei din jur te privesc curiosi, uneori cu rautate si cred ei ca tu nu iti dai seama. Dar tu stii ca viata ta e altfel.

Pentru ea, am purtat bandana toata saptamana, iar ea a simtit ca-i sunt alaturi.

A fost lectia solidaritatii, cand intelegerea naste prietenii profunde.

Ce reprezinta toate acestea?, am intrebat-o la finalul atelierului de pictat ceasuri.
Nu-ti dai seama? Iti spun imediat. La 12 am desenat steaua. Atunci stralucesc! La 3 am desenat fata zambitoare, iar la 6 am desenat o inima. Atunci bate mai tare! Iar la 9 am desenat o floare. Atunci înfloresc!

A fost lectia iubirii neconditionate, cand dorinta de a creste sanatos invinge boala si durerea. Stralucesc, zambesc, iubesc, infloresc.

Acum imaginati-va un copil bolnav de cancer escaladand un panou de catarare. A fost o provocare pentru fiecare dintre noi. Iar noi cei mari, am fost pentru inca o data martorii dorintei de a invinge.

Micuta de 8 ani, pregatita de echipa de supraveghere pentru escalada, a inceput ascensiunea. La jumatatea drumului intra in panica si renunta. Cu lacrimi in ochi coboara panoul. Ar fi vrut sa ajunga acolo sus, asa cum au facut toti ceilalti, insa teama ei este prea mare. Ea, atat de mica si fragila, la o inaltime atat de mare. Odata ajunsa la sol, fetita a fost imbratisata, iar lacrimile au pierit ca prin minune. La sfarsitul programului, a cerut sa mai incerce o data. Ne-am adunat cu totii in jurul panoului si am inceput sa o aclamam. In strigatele incurajatoare, la inceput timida, a infruntat cu indrazneala panoul infricosator. A ajuns in varf, iar de acolo de sus ne-a aratat cel mai frumos zambet.

Stii de ce am reusit?

Nu! De ce?

Datorita încurajarilor voastre.

A fost lectia curajului.

Copiii cei mai timizi s-au dovedit a fi cei mai creativi. Am ras cu lacrimi cand specialistii nostri in improvizatie ne-au demonstrat cum se face pedichiura la furnici sau cum se spala castorii pe dinti cu coada.

Maturizati mult prea curand, acesti copii ne-au sters lacrimile, ne-au alungat tristetea si au demonstrat ca viata merita traita din plin, cu bune si cu rele, ca inimile noastre pot purta si darui iubire infinita.

Iza, un MagicVoluntar fericit

Sursa foto: Magicamp

A trecut o saptamana de la cea mai frumoasa aniversare a mea. Toata bucuria pe care am adunat-o a început sa se aseze, asa ca acum pot scrie despre asta.

Candva prin toamna m-am gandit pentru prima data sa-mi daruiesc aniversarea unui proiect sau unei asociatii care schimba ceva in lumea din jurul meu. Saptamanile au trecut, eu mi-am lasat inima sa zboare. Nu stiam nici cat de mare va fi petrecerea, n-aveam o locatie pentru ea, nu alesesem nici cauza. Dar incet-incet s-au asezat toate. La un moment dat mi s-a pus pe inima ca beneficiarii petrecerii sa fie oamenii faini de la MagiCAMP, care incearca sa le dea inapoi din ceea ce le-a fost luat copiilor cu afectiuni oncologice, organizand pentru ei o tabara speciala. Multe informatii si fotografii puteti vedea pe site-ul lor. Poate i-ati vazut la Romania, Te iubesc. Pe cativa dintre ei i-am cunoscut la petrecere si mi s-au lipit de inima: Melania, Florenta, Andreea, ma bucur ca locuim sub acelasi cer. Vlad, abia astept sa te intorci in tara si sa te intalnesc si pe tine.
Asadar stiam deja pentru cine vreau sa organizez petrecerea, dar nu gaseam locul perfect. Cand nici nu mai speram c-o sa se-ntample, am avut revelatia Institutului pentru Fericire. Fusesem acolo si ma vrajise si, in plus, le cunosc pe fete. E unul dintre cele mai frumoase si mai luminoase spatii. Eram atat de pornita sa gasesc o ceainarie sau o cafenea pentru povestea asta incat imi ridicasem singura ziduri. Nu-i nimic, bine ca a venit gandul, imi spun, iar lectia pe care am invatat-o e sa imi dau mai multa libertate. Institutul pentru Fericire e cel mai potrivit loc in care Aniversarea Verocikai putea sa se intample [o spun eu si mi-au spus-o multi invitati, hihi :)]

De organizarea petrecerii m-am ocupat singura, dar n-as fi reusit fara toti oamenii faini din jurul meu, carora le multumesc de o mie de ori.

Malina și Oana de la Institut, au acceptat cu bucurie ca petrecerea sa fie acolo.

Mama s-a apucat incantata de prajituri, Ioana a acceptat imediat sa-mi faca tartele sarate, Ela mi-a facut o prajitura cu ciocolata si cu briose.

Andreea, careia atunci cand i-am spus ce mi-as dori – prajituri cu ravas pentru fiecare invitat – sa le primească la plecare, s-a oferit imediat, cu toate ca stia ca asta ii va cere mult timp si energie. Eu am scris ravasele, ea a muncit trei seri ca sa le faca. Si pana la urma a reusit, iar eu am topait cand mi-a trimis o fotografie cu ele. 🙂

Claudiei de la Valvis Holding, care mi-a raspuns la mail in mai putin de un minut, datorita careia la petrecere am avut Aqua Carpatica si vin Domeniile Samburesti.

N-as putea s-o uit pe Raluca de la custompaperdesign.ro, ea mi-a facut accesoriile pentru fotografii, cu logo-urile minuni.ro si MagiCAMP si-a mers mai departe si mi-a daruit si accesorii pentru candy bar (eram atat de coplesita de detalii incat uitasem ca mi-ar prinde bine si astea, dar ea n-a uitat) 🙂

Alina de la The Wedding House, care mi-a imprumutat un obiect pe care mi-l doream pentru candy bar.

Madalin de la Improvisneyland, care a venit la petrecere pentru a se juca putin cu invitatii. Datorita lui s-a spus o poveste despre aerospatialitatea la vulpi, iar eu am fost mainile naratorului. 🙂
Si Laura, prietena lui Tic, care mi-a fost alaturi de departe, in conversatii nesfarsite in serile dinaintea petrecerii, discutii care care mi-au structurat ideile si gandurile.

Si, da, la final de petrecere, Eliza de la PlayBake, care mi-a facut un supertort din care multi invitati au mai dorit o portie. 🙂

Le multumesc tuturor. Fara ei n-as fi putut sa dau mai departe. O petrecere ca asta are nevoie de oameni buni in preajma si din fericire eu i-am gasit pe toți. Datorita lor am reusit sa mentin cheltuielile la un nivel bun, aproximativ 800 de lei. Cheltuieli exista [spre exemplu daca nu-ti organizezi petrecerea intr-un local, unde gasesti de toate, trebuie sa cumperi tu si pahare si farfurii si lingurite si vei fi surprins la final de costurile lor :)], dar e fain sa stii ca in preajma ta sunt oameni dispusi sa faca o multime de bunatati pentru care nu trebuie sa platesti decat ingredientele. Sa-si petreaca cineva o zi sau doua la cumparaturi si in bucatarie, de dragul tau, nu-i putin lucru. Multumesc, mama, multumesc fetelor.

Petrecerea a fost asa cum mi-am imaginat-o: emotionanta. La inceput musafirii veneau in valuri, nu stiam pe cine sa imbratisez mai intai. Au fost alaturi de mine zeci de prieteni, aproape saptezeci, pe unii ii stiu de-o viata, pe multi i-am cunoscut in timp pe Facebook. Gabriela a venit de la Focsani, m-a topit.

I-am rugat pe toti sa nu-mi aduca niciun cadou, ci sa transforme intr-o donatie suma pe care ar folosi-o ca sa-mi cumpere unul. Impreuna am reusit sa strangem 4520 de lei! De fapt putin mai mult, caci o parte dintre prieteni au donat pe Bursa Binelui sau direct in contul MagiCAMP. Sunt foarte bucuroasa ca in lumea mea exista acesti oameni si am putut sa ne bucuram si sa facem impreuna o fapta buna.

Regrete? Doar acela ca nu am vorbit dinainte cu doi fotografi. Fotografa minunata pe care mi-am dorit-o acolo a avut o problema pe ultima suta de metri si n-a mai reusit sa ajunga. Asa ca am ramas doar cu sutele de fotografii pe care le-am facut in inima mea si cateva cu telefonul. Nu-i nimic, e si asta o lectie pentru mine, am invatat in timp sa privesc doar partea insorita.

Lectii? Multe. Sper ca le-am invatat pe fiecare si ca la urmatorul eveniment minuni.ro va fi cel putin la fel de bine.

Cireasa de pe tort? Momentul in care am sunat-o pe mama, a carei aniversare e in aceeasi zi, si i-am cantat, cu totii, la multi ani. De fapt i-au cantat musafirii, eu eram ocupata sa imi sterg lacrimile. 🙂

Acesta e, in linii mari, desenul povestii aniversarii mele. Sigur ca mai sunt detalii si intamplari si momente pe care organizarea si petrecerea in sine le-au adunat. O sa revin cu update daca sau cand voi simti ca mai e ceva de spus. Sper ca n-am omis nimic important si pe nimeni, am fost coplesita zile in sir de tot ce mi s-a intamplat. Si, marturisesc, abia astept urmatoarea aniversare. 23 ianuarie 2016, Save the Date. 😉

Tag: MagiCAMP

Jurnal de MagicVoluntar

Aniversarea Verocikai