De Magicamp ma leaga prima aniversare (neimaginara, hehe) pe care am organizat-o nu pentru mine, ci pentru un proiect in care cred. Pe 23 ianuarie, de ziua mea, mi-am adunat prietenii, rugandu-i sa nu-mi aduca niciun cadou, ci sa transforme intr-o donatie suma pe care al cheltui-o cumparandu-mi unul.
Am realizat la final ca petrecerea asta a fost mai pentru inima mea decat orice alta petrecere aniversara, asa ca la anul pe 23 ianuarie o vom face lata din nou. 🙂
Ce pot sa spun despre Magicamp e ca dupa ce-ai fost acolo nu mai esti tu, esti tu plus inca ceva. Cand pleci de-acolo nu mai pleci intreg, lasi o bucata din tine. Eu nu fusesem, la momentul organizarii petrecerii nu stiam decat in mare ceea ce a facut si ceea ce isi propune proiectul, mi se pusesera pe inima si am decis atunci ca ei sunt beneficiarii, insa am fost vara asta si… am ramas acolo. Un pic pentru totdeauna, cum spunea o fetita.
In tabara m-am intalnit si cu Iza, o draga prietena intalnita pe Facebook. Ea a fost acolo voluntar o saptamana intreaga, a stat cu copiii si-a avut grija de ei de la sosirea pana la plecarea lor. Am rugat-o sa scrie o poveste despre cum a simtit ea aceasta experienta. Voila!
***
MagiCamp, taram al iubirii neconditionate! Aici timpul nu are valoare. Importanta este doar joaca. Locuitorii acestui taram magic zambesc, danseaza, se joaca, pentru ei frica a fost inchisa in cutia de frici, durerea a ramas la poarta, iar dezamagirea nu exista. Desi m-am intors din tabara de ceva vreme simt ca locuiesc in MagiCamp de o viata. A fost un vis pe care l-am trait intens o saptamana si care continua.
Se facea ca navigam pe o corabie fermecata, o corabie pe care convietuiau laolalta prietenia, iubirea, fericirea, bucuria, aventura, curajul, pofta de viata, distractia, emotiile, inspiratia, binele, poezia.
Intr-o dimineata de duminica, la bordul corabiei a urcat o ceată de copii. Copii frumosi, unul mai mic, altul mai mare, unii cu ochi albastri ca marea, altii cu ochi ca de smarald, unii pistruiati, altii bucalati. Erau asa cum sunt copiii. Frumosi si zburdalnici! Doar ca ei mai aveau ceva. Purtau stigmatul unei boli crude. Pentru ei, corabia fermecata a navigat timp de o saptamana pe o mare prietenoasa, linistita si calda.
Echipajul corabiei, foarte serios de altfel, i-a întampinat cum se cuvine. In loc de paine si sare au avut confetti si baloane de sapun, in loc de fanfara au avut muzica zglobie, in loc de discursuri plictisitoare au fost aplauze, baloane colorate, dans si voie buna. Marinarii cei mari s-au deghizat in printi si printese, vrajitoare, arlechini, clovni, balerini, supereroi si multe alte personaje haioase. Copiii erau in al noualea cer, iar echipajul tremura de emotia intalnirii. Pe chipurile tuturor se citea bucuria.
Misiunea echipajului era una foarte grea si anume, Joaca la greu! Ca magicvoluntar m-am bucurat de privilegiul de a face parte din echipa magica si mi-am luat rolul in serios. Marturisesc ca mi-a fost teama la inceput, insa… m-am abandonat complet si am redevenit copil, pentru ei, dar mai ales pentru mine. Nu stiam ce aveam sa fac. Uitasem sa fiu copil, uitasem sa ma joc, uitasem sa ma bucur, dar mi-am reamintit ca in copilarie joaca nu are reguli scrise, iar improvizatia este cea care salveaza situatiile fara solutie. Asadar, copilul din mine s-a dezlantuit, a invins frici si a depasit limite. Copilul din mine s-a jucat la greu cu copiii cei mici, alaturi de care a invatat sa creada in magie, sa descopere comorile ascunse in inimile zambitoare, intr-o imbratisare, intr-o incurajare, intr-o strangere de mana sau într-o mangaiere. Copilul cel mare a invatat de la copilul cel mic despre curaj si prietenie, despre omenie si despre grija fata de cel de langă noi, despre solidaritate, curaj, putere, imaginatie si creativitate.
Porti si tu bandana ca a mea?
Da! Doar ca nu știu sa o prind prea bine!
Iti arat eu! Sunt specialista!
Si mi-a aratat ea cum se prinde corect. Odata cu chimioterapia, fetita nu a mai renuntat la bandana. Ii ascunde goliciunea capului.
Nu este deloc usor sa porti asa ceva, imi spune. Cei din jur te privesc curiosi, uneori cu rautate si cred ei ca tu nu iti dai seama. Dar tu stii ca viata ta e altfel.
Pentru ea, am purtat bandana toata saptamana, iar ea a simtit ca-i sunt alaturi.
A fost lectia solidaritatii, cand intelegerea naste prietenii profunde.
Ce reprezinta toate acestea?, am intrebat-o la finalul atelierului de pictat ceasuri.
Nu-ti dai seama? Iti spun imediat. La 12 am desenat steaua. Atunci stralucesc! La 3 am desenat fata zambitoare, iar la 6 am desenat o inima. Atunci bate mai tare! Iar la 9 am desenat o floare. Atunci înfloresc!
A fost lectia iubirii neconditionate, cand dorinta de a creste sanatos invinge boala si durerea. Stralucesc, zambesc, iubesc, infloresc.
Acum imaginati-va un copil bolnav de cancer escaladand un panou de catarare. A fost o provocare pentru fiecare dintre noi. Iar noi cei mari, am fost pentru inca o data martorii dorintei de a invinge.
Micuta de 8 ani, pregatita de echipa de supraveghere pentru escalada, a inceput ascensiunea. La jumatatea drumului intra in panica si renunta. Cu lacrimi in ochi coboara panoul. Ar fi vrut sa ajunga acolo sus, asa cum au facut toti ceilalti, insa teama ei este prea mare. Ea, atat de mica si fragila, la o inaltime atat de mare. Odata ajunsa la sol, fetita a fost imbratisata, iar lacrimile au pierit ca prin minune. La sfarsitul programului, a cerut sa mai incerce o data. Ne-am adunat cu totii in jurul panoului si am inceput sa o aclamam. In strigatele incurajatoare, la inceput timida, a infruntat cu indrazneala panoul infricosator. A ajuns in varf, iar de acolo de sus ne-a aratat cel mai frumos zambet.
Stii de ce am reusit?
Nu! De ce?
Datorita încurajarilor voastre.
A fost lectia curajului.
Copiii cei mai timizi s-au dovedit a fi cei mai creativi. Am ras cu lacrimi cand specialistii nostri in improvizatie ne-au demonstrat cum se face pedichiura la furnici sau cum se spala castorii pe dinti cu coada.
Maturizati mult prea curand, acesti copii ne-au sters lacrimile, ne-au alungat tristetea si au demonstrat ca viata merita traita din plin, cu bune si cu rele, ca inimile noastre pot purta si darui iubire infinita.
Iza, un MagicVoluntar fericit
Sursa foto: Magicamp
