Teodora inoata

Cel mai mult ii placeau antrenamentele de sambata, cand trebuia sa inoate o ora intreaga. Spirit mereu in alerta, avea atunci timp sa repete comentariile pentru orele de romana. In apa isi gasea linistea.
Asa se intampla si azi. Doar ca acum, cand merge la bazin, ii place sa asculte muzica la mp3 player-ul subacvatic.

Intre antrenamentele de inot de performanta din copilarie si Teodora pe care am intalnit-o ieri la o citronada s-a petrecut o viata de om. Cu peripetii prin care, cei mai multi dintre noi, nu trecem niciodata. Au trecut zece ani de la prima operatie pe creier, iar maine Teodora inoata pentru Make-A-Wish Romania la Swimathon, la Club Dinamo, in apropiere de spitalul care i-a lasat amintiri de nesters.

Nu vrea compatimire atunci cand iti povesteste despre epopeea celor sapte operatii prin care trecut, dintre care cinci pe creier. Se bucura ca au trecut multi ani, sase, de la ultima. La toate a insotit-o dorinta de viata si un catelus de plus, camaradul ei. Si prietenii, spre care a dus discutia de cateva ori spunand cat de importanti au fost pentru… viata ei.

Ii e ciuda acum ca oamenii nu constientizeaza cat de norocosi sunt. Cat de mult au fiind sanatosi. Uneori ii compatimeste pe cei care cred ca au atat de multe fara sa-si dea seama cata nemultumire exprima fiinta lor. Ca sa scape de meschinarie, rautate si ignoranta se retrage uneori in lumea ei, o lume imuna la nedreptati, in care oamenii stiu sa vada, sa zambeasca, sa se bucure. O lume in care o vorba buna, un suras sau o tinere de mana fac minuni.

Acum, după ce moartea mi-a dat câteva palme ca să mă trezească la viață, iar viața mi-a dat câteva lecții ca să mă aducă cu picioarele pe pîmânt, mă bucur să-mi descopăr viata, zi de zi, cu bucuria și curiozitatea de copil. Un copil fericit, ascuns într-un om mare care, în ciuda durerilor care îl bânuie și îl seacă aproape în fiecare zi, are entuziasmul, puterea, nebunia de a merge mai departe și încrederea de a spune “Yes, I can!”

Nicio zi nu e doar o alta zi. Asta e una dintre lectiile pe care incearca sa le insufle celor din jur. Vrea sa ajunga la cat mai multa lume invatamintele pe care ea le-a primit, asa ca in toamna ne va invita la o lansare speciala pentru ea. Un album in care se vor regasi si fotografii facute de ea.
Pentru ca Teodora e fotograf. Inca de cand era mica ii placeau aparatele de fotografiat. E bucuroasa ca fotografia e profesia ei si ca fiecare zi si-o petrece facand cu pasiune ceea ce ii place. Work & Play e unul dintre motto-urile ei.

Asta-i o fotografie facuta in Istanbul, selectata pentru o expozitie. Isi aminteste zambind ca un batranel englez i-a spus ca vede in ea o inima. Ea n-o vazuse. E exemplu ei despre cum toti privim acelasi punct, dar fiecare vede altceva.

Cand mi-a spus ca nu e usor, dar fac sa fie usor mi s-a parut ca ma aud pe mine. O priveam duios cum imi povesteste despre durerile de cap care adesea nu-i dau pace, despre raul unor dimineti, despre durerea pe care nu vrea s-o arate lumii, ca lumea nu devine un loc mai bun daca impartim raul. Ca trebuie sa mergem inainte impartind doar binele.

Gandurile mele nu tac niciodata. Asa mi-a spus. O voi astepta la finalul cursei de maine si-o voi ruga sa-mi povesteasca ce i-au spus gandurile pe parcursul lungimilor de bazin pe care le-a facut. Pentru ca Teodora povesteste cum rar ai norocul sa auzi. Te ia cu ea in povestea ei, ca si cum te-ar lua de mana sa-ti arate lumea prin ochii ei.

Teodora povesteste. Teodora fotografiaza. Teodora zambeste. Teodora se joaca. Teodora respira. Teodora traieste. Pe toate le face din toata inima.

Maine Teodora inoata. Poti sprijini efortul ei de a indeplini dorinta unui baietel bolnav de sase ani facand o donatie aici.

Doneaza. Lucrurile se misca. Daca faci valuri.