Sunt ani de zile de cand in mine s-a plantat dorinta de a strabate acest drum. Corina, o fosta colega de facultate a postat intr-o zi o fotografie care a declansat dorinta asta.
Cu aceasta fotografie a inceput totul.
Asta se intampla in septembrie 2011. Anii au trecut, a aparut gandul de minuni.ro, apoi am lansat proiectul, evenimentele frumoase, oamenii din jurul meu. Toate drumurile m-au adus la clipa in care, intorcandu-ma de la Satu Mare, de Craciun, in leganatul vagonului de tren – Evrika – in 2016 voi face asta. Si nu doar voi strabate drumul – cei mai bine de 800 de km, pe jos, dar voi spune povesti de-alungul lui, impartind ceea ce vad si traiesc si incurajandu-i pe oameni sa doneze pentru un proiect in care cred, asa cum fac de fiecare data.
Bine… dar pentru cine fac eu asta? Ca as vrea sa ajut atat de multe ONG-uri, imi sunt dragi activitatile lor, cunosc oameni in multe dintre ele. Cum aleg pentru cine fac asta?
Nu aleg. Niciodata nu aleg. Mi se pune pe inima.
Au urmat cateva saptamani in care am lasat gandurile sa danseze – venea oricum aniversarea mea din ianuarie si am fost prinsa cu asta. S-au cristalizat in mintea mea patru ONG-uri. Ma durea gandul ca trebuie sa aleg.
Dar nu aleg.
Intr-o dimineata de februarie s-a intamplat. Am intrat pur si simplu, fara scop anume, pe paginile de Facebook ale celor la care ma gandeam. Voiam doar sa vad ce-au mai facut.
Pe pagina asociatiei care a devenit beneficiara acestui proiect era postata, cu cateva ore in urma, povestea unui baietel cu o malformatie cardiaca, adus de urgenta de la Craiova la Bucuresti. Il chema… Mario.
Mario. Asa cum si-a spus toata viata fratele meu, Marius, care s-a mutat pe o stea acum cativa ani, din cauza unei malformatii cardiace pe care o avea de la nastere.
Mi s-a facut frig. Am stiut in clipa aceea ca Asociatia Inima Copiilor este beneficiara aventurii care imi napadise gandurile. Ca pentru ei ma voi putea trezi in fiecare dimineata, mai bine de o luna de zile, ca sa strabat, in medie, 25 de km pe zi. De zece ani aceasta asociatie sprijina copii cu afectiuni cardiace. Au amenajat Departamentul de Cardiochirurgie de la Marie Curie, unde incepand cu 2013 sunt operati cu succes o multime de copii. Cu ajutorul Fundatiei Vodafone au construit tot la Marie Curie cea mai moderna Sectie de Terapie Intensiva pentru Nou-Nascuti din estul Europei, unde din noiembrie 2013 se intampla minuni.
Le stiam activitatea si – printr-un frumos joc al sortii – m-am bucurat sa simt ca pot sa ii ajut.
Nu stiu cand a inceput efectiv nebunia, dar sunt mai bine de trei luni de cand eu. numai. la. asta. ma. gandesc. 🙂
#minunipeCamino. Vreau sa traiesc aceasta experienta si s-o impart cu voi, sa va daruiesc zilnic din inima mea colectii de rasarituri, apusuri, oameni, locuri, povesti. Sa facem acest drum impreuna, voi sa… cumparati simbolic pasi sprijindu-ma prin bucuria asta pe mine si donand astfel pentru Inima Copiilor.
Sunt nespus de fericita pentru tot ce s-a intamplat in directia asta in ultimele saptamani, pentru entuziasmul cu care a fost primit proiectul de cei apropiati si de cei care il sprijina care sa se-ntample. Le multumesc tuturor pentru ca au participat la aripile mele.
De la inceputul lunii iunie ma asteapta o calatorie de aproximativ 33 de zile. Sper sa treaca bine. Nu indraznesc sa spun ca as vrea sa treaca fara dureri, fiindca stiu ca vor exista momente grele. Dar stiu de ce fac asta. In momentele grele ma voi gandi la Natalia, o fetita de patru luni pe care am intalnit-o zilele trecute, cand am vizitat Sectia de Terapie Intensiva pentru Nou-Nascuti de la Marie Curie. Statea cuminte in patutul ei si se uita la mine. Si la un moment dat mi-a zambit. Zambetul ei ma va insoti pe Camino.
Drumul acesta, dincolo de a fi o calatorie personala, e o poveste de strangere de fonduri. Donatiile se pot face pe platforma Galantom. – http://inimacopiilor.galantom.ro/minunipeCamino, unde puteti sa donati oricat, sa va lasati numele sau sa ramaneti anonimi si, ce bine, sa imi lasati si-o vorba buna 🙂
Le multumesc tuturor celor care m-au incurajat si s-au bucurat pentru mine afland de aventura asta.
Le multumesc partenerilor care sprijina aceasta calatorie. Aqua Carpatica, F64, Fundatia Vodafone si Solaris. Oamenii din spatele acestor branduri au intensificat entuziasmul meu prin entuziasmul cu care au primit povestea.
Multumesc si partenerilor media: SmartFM, miscareaderezistenta.ro, happytude.ro si kreatoria.ro, ei vor raspandi constant povestea.
Multumiri merg si spre Crazy Designs, care dupa ce mi-a desenat acum un an si jumatate cel mai frumos logo din lume – minuni.ro – mi-a facut acum cel mai frumos vizual. Alina a stiut exact ce-mi doresc si iar m-a facut de topai de bucurie.
Sunteti multi. Lumea mea e tot mai mare si mai frumoasa. Iar la momentul la care scriu aceste randuri sunt foarte emotionata.
Sa ne citim cu bine. Pe pagina de Facebook minuni.ro si aici 🙂
De-afara se aude galagia orasului. La mine e liniste.
Incepe sa se auda tot mai tare ceasul meu interior. Tic-tac-tic-tac.
#minunipeCamino pentru Inima Copiilor
Camino de Santiago. Nordul Spaniei de la Est la Vest.
~ 880 de km… pe jos, cu rucsacul in spinare 🙂
~ 33 de zile
Sunt nebuna? Nu. Sunt atatia oameni care fac drumul asta. Bine, un pic. 🙂
Mi-e frica? Da, mi-e frica. Din ce in ce mai frica. Dar intre timp am avut revelatia ca, de fapt, cea mai buna prietena a curajului e frica.
Asadar… iubesc, am curaj si ma tem, vorba cantecului.
Buen Camino!
Veronica
