Scriu aceste rânduri într-un amestec de sunete. De departe, din curte, se aud vocile pelerinilor care au luat cina pregătită de gazdele noastre. Din apropiere, dinspre un dormitor, cântă un pian. Probabil cineva se odihnește în acest cântec plăcut. Îi mulțumesc în tăcere, e ceea ce azi mi-a trezit pofta să încep această poveste.
M-am trezit bine dispusă azi-dimineață, după ziua de ieri care a fost cea mai grea de până acum. N-am vrut să părăsesc orașul Burgos la prima oră, are aerul ăla complementar cu mine, așa că mi-am propus să mă bucur de el încă vreo câteva ore. Vă recomand să faceți la fel, când ajungeți pe-aici.
Am stat la povești cu o gașcă faină de doamne la cafeneaua din fața hostelului municipal în care am înnoptat, mult prea mare și impersonal. Deși voluntarii sunt foarte drăguți cu pelerinii. Fructuoso are 74 de ani și e voluntar două săptămâni. Curăță locul după plecarea noastră și îl pregătește pentru cei care sosesc după-amiaza. Întrucât pelerinii nu au aici frigider, iar eu aveam niște alimente perisabile, s-a oferit să mi le țină la el, iar dimineață a venit să mă caute, să nu cumva să le uit. Pentru oameni ca el aș recomanda acest albergue. Mă rog, și pentru preț: 5 euro 🙂

Așadar dimineață am băut în sfârșit o cafea bună (așa ceva e cam rar în Spania, cel puțin pe Camino) vis-a-vis de acest albergue și m-am lungit la povești. Îmi lăsasem rucsacul afară, pe un scaun. Când să plec, la acea masă își lua micul dejun o fată. Habar n-aveam că ea va schimba cursul zilei mele, pe care o vedeam solitară.
Ea e Petra și e din Budapesta. Se bucură de fiecare zi pe Camino și n-are niciun plan. Cu o zi înainte cunoscuse o doamnă din Irlanda care acum doi ani, când a străbătut drumul, și-a întâlnit jumătatea și s-a mutat în Burgos pentru a-și deschide o cafenea pentru pelerini. Petra și-a urmat instinctul și a întrebat-o dacă n-are nevoie de persoane care să lucreze acolo. Spune că asta e o ieșire imensă din zona ei de confort, e arhitectă și are un job, dar are nevoie de o schimbare și n-o interesează ce crede societatea. Nu credea ca e așa înainte sa ajungă aici, dar întrucât și eu sunt o înțeleg 🙂

Renunț la planul de a vedea muzeele din Burgos, știu că e important ce am acum. La finalul zilei sunt mulțumită de decizie. Ea și discuția pe care am purtat-o în cei 24 de km au însemnat enorm pentru drumul meu. Nu mai spun că am râs cu lacrimi jumătate din el 🙂

La destinație, în Hornillos del Camino, găsim un albergue modern, cu facilități multe și grădină. Poate cel mai fain de până acum. Meeting Point se numește și îl recomand. E genul de loc în care mi-aș lua o zi de pauză. Bonus, în sfârșit suntem doar fete în cameră. Precum am sperat, am dormit bine, nederanjată de sforăituri nesfârșite 🙂
Zău că am vrut să gătesc în bucătăria dotată. Dar până să mă întorc de la micul magazin, Christina, pe care în clipa aceea am cunoscut-o, termină de pregătit cina. Între primele cuvinte pe care le-am schimbat s-a strecurat o invitație. N-am refuzat-o, așa că am mâncat (iar!) paste – dar ce paste! Gătite de Chef Christina. Asta face ea în State, e chef pentru o firmă de catering. Lucky me 😉
A fost o zi minunată în simplitatea ei. Am râs mult. M-am sedat cu câmpuri nesfârșite de maci, n-am mai văzut niciodată așa ceva. Am cunoscut-o pe Petra, de care deși mă despart multe, mă simt apropiată. Și-am întâlnit-o pe Maria, o spanioloaică de vreo 60 de ani, locuitoare a unui sătuc din drum, cu care am zăbovit la povești vreo jumătate de oră. În spaniolă, spunea că îi place pronunția mea. Mie mi-a plăcut că atunci când stâlceam cuvintele insista asupra lor, să le folosesc corect. Târziu, înainte să adorm, am înțeles exact la ce se referea când spunea că mereu a ajutat pelerinii, din mica ei viață dintr-un sătuc cu câteva zeci de locuitori. Uneori nu avem nevoie decât să stăm la povești unii cu alții.
***
Vă mulțumesc tuturor pentru donațiile de până acum, mă onorează și îmi ușurează pașii, dar și celor care și-au propus să doneze până la finalul călătoriei. Împreună putem ajuta Inima Copiilor <3
One thought on “#ziua14 Lanuri nesfârșite de maci”