Frica este cel mai bun prieten al curajului

A trecut aproape o jumatate de an de la cateva dintre cele mai intense saisprezece minute pe care le-am trait vreodata: eu, pe scena Operei Maghiare din Cluj, la TEDxCluj, raspandind in lume o idee in care cred si care a venit spre mine intr-o plimbare prin ploaie: Frica e cel mai bun prieten al curajului. 

Dimineata in care primisem invitatia a fost ultima dintr-un sir de cateva zile destul de triste. 2016 fusese un an bun, cel mai bun de pana atunci, ma indreptam spre finalul lui si nu reuseam sa ies din starea data de doua intamplari triste despre fragilitatea vietii traite de oameni din lumea mea. Traisem un an extraordinar in atatea feluri, implinisem o poveste pe care am visat-o atat, vorba unei prietene, odata cu asta primisem multipass-ul de la viata si, totusi, uite-ma pe 31 decembrie, plimband-o pe Lola, intrebandu-ma ce-as putea face sa inchei bucuroasa anul care merita asta. In acea zi, pe la pranz, deschizand mailul din intamplare, am dat peste invitatia echipei de la TEDxCluj de a sustine un discurs la evenimentul care urma sa aiba loc cateva saptamani mai tarziu.

N-o sa uit niciodata clipa aceea, trecerea atat de rapida de la o grimasa trista la zambet si dans, pe Magheru, in vazul lumii. Ce-am vrut sa spun cu aceasta introducere e ca ulterior, cand ne-am cunoscut, i-am multumit lui Tudor, cel care imi scrisese, ca n-a amanat sa faca asta. Putea s-o faca, puteam primi acel mail imediat dupa vacanta. Scriindu-mi, insa, in penultima zi a anului eu am castigat cateva zile foarte fericite, care in contabilitatea mea interioara au valorat foarte mult.

La Cluj am ajuns cu o zi inainte de eveniment, cu un buchet de narcise in brate. Asta sunt, plimb flori cu avionul, ce sa-i faci? 🙂

Experienta e din aceea care depaseste orice asteptari. O sala imensa, mai bine de noua sute de oameni care te privesc, nimic nu te pregateste cu adevarat pentru asta. Dar my, oh my, ce bine a fost!

Sentimentul e ca ai la dispozitie un singur sut inspre poarta – daca ratezi, iti asumi si mergi inainte. Dar nu vrei sa ratezi, asa ca te pregatesti temeinic, din timp. De altfel, nu iti datorezi asta doar tie, ci si celor care te privesc. Cand privesc inapoi, spre drumul lung dintre cum am inceput pregatirea, prima varianta a textului, cum l-am modificat complet dupa ce am citit cartea lui Chris Anderson, directorul TED, cum am facut alte modificari dupa feedback-ul venit de la Victor din echipa de organizare, cum cu o zi inainte eu eram incredibil de stresata si cum in dimineata evenimentului am repetat discursul in parcul din fata Operei, privind soarele in fata, imaginandu-mi ca e un reflector imens, uneori zambesc. Apoi zambesc cand ma gandesc la momentul in care am intrat pe scena, sub vorbele lui Iv cel Naiv, in imbratisarea lui MimoPoetul, cum imbratisarea aceea mi-a rapit toate emotiile. Saisprezece minute de bucurie au urmat dupa aceasta imbratisare. Le puteti vedea aici.

Inainte de eveniment sau pana apara clipul eram intrebata daca o sa vorbesc despre Camino, despre #minunipeCamino, povestea mea de 910 km in 40 de zile care mi-a marcat anul si viata. Raspundeam, zambind, ca nu, desi daca dai play esti tentat sa crezi ca nu e intocmai asa. 🙂

Fiindca de fapt firul rosu al povestii e dat de revelatia pe care o avusesem in saptamanile dinainte de a pleca in aceasta calatorie, intr-o dimineata ploioasa (nu dezvolt, ca e acolo in clip toata povestea), ca am fost invatati ca frica si curajul sunt antonime, cand mie mi se arata ca ele sunt de fapt bune prietene, ca nu pot una fara cealalta, ca se potenteaza reciproc si ca au nevoie una de alta asa cum si noi avem nevoie de amandoua. Am imbracat acest fir rosu – ca frica e cel mai bun prieten al curajului – in povesti despre Camino. Asta a fost partea dificila, sa aleg care sunt povestile care vor fi spuse. Atatea au ramas nespuse acolo…

Peste eveniment s-a asternut tacerea, dar mi-a ramas gustul bun – dat si de atentia organizatorilor pentru noi, cu tot ce a insemnat sederea noastra acolo, dar si de eveniment in sine, de continutul foarte bun al acestei editii, desfasurata sub umbrela ideii de Going Beyond, in patru calupuri: Outerspace, Journey, Innovation, Beyond. Un clip care surprinde atmosfera poate fi vazut aici, Agenda evenimentului a fost asta, merita sa cautati discursurile pe contul de youtube TEDx Talks.

Eu va recomand trei dintre ele. Pe Andreea Rosca n-am vazut-o atunci, dar am urmarit clipul si am castigat paisprezece minute. Tot ce stiam despre succes e gresit. Andreea e jurnalist, scriitor si explorator pasionat al lumii antreprenoriale. Iti recomand si cartea ei, Cei care schimba jocul.

Discursul lui Giorgio Fabbri – care e muzician – m-a chemat inauntru ca o muzica. Eram pe hol, respiram incercand sa calmez bataile inimii mele – urma sa intru in curand – dar spre mine a venit o energie dinauntru, asa ca am prins chiar atunci o parte din cuvantarea care ne indeamna sa ne gasim ta-da-da-da-ul personal. Dupa ce-l vezi s-ar putea sa asculti altfel muzica.

Ultimul discurs al zilei a fost, probabil, si cel mai aplaudat. Paul Bourne – regizor, manager de teatru, business trainer si profesor la Cambridge – ne-a plimbat prin lume si prin lumea lui, in jurul ideii de noroc. Ce-i norocul? Faptul ca eu sunt azi aici e o chestiune de noroc sau e rezultatul unui sir de intamplari de care ma fac raspunzator prin decizii pe care le-am luat in timp? Un discurs stralucitor si amuzant care a placut tuturor, urmariti-l aici. Si nu uitati ca inspiratia te gaseste muncind, ca mereu trebuie sa poti rade de tine, ca o magazie poate fi un spatiu in care se joaca teatru si daca pentru tabloul tau nu mai ai galben, poti folosi albastru.

 

 

Dragule mim, draga audienta, eu va multumesc. Eu am mintea plina de ganduri si ma duc sa le gandesc. Peste aceste ultime cuvinte rostite din umbra de Iv cel Naiv a cazut cortina. Spectacolul s-a sfarsit. Dar el continua sa existe in toti cei care l-au trait.

 

Credit photo: Nicu Cherciu pentru TEDxCluj.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.