Nouă intamplari ciudate si-o minune

Aceasta este o poveste despre o pisica. Ba nu. Aceasta este cel mai putin o poveste despre o pisica. E mai degraba o poveste despre gesturile pe care le putem face si care, uneori, salveaza vieti.

La scurt timp dupa ce m-am intors de pe Camino, intr-o zi care nu anunta nimic – eram inca in perioada de refacere, un fel de concediu – o prietena mi-a cerut ajutorul, gasise un pui de pisica in spatele blocului. Era foarte cald afara si puiul nu arata deloc bine. Sigur ca de cativa ani adesea prietenii vin inspre mine in astfel de situatii. De multe ori, din pacate, ma gasesc in imposibilitatea de a-i ajuta. Cel mai adesea din motive de timp. Dar Miruna – sau pisicul – au avut noroc, fiindca eu eram in vacanta. In douazeci de minute eram deja pe drum inspre ei.

Intre timp, Miruna isi cerea scuze pentru toate astea, mai ales ca avea ganduri negre legate de soarta micutului. Se temea cumva ca energia care ea intuia ca nu ma parasise post Camino se va izbi de tristetea imposibilitatii de a salva puiul. Lasa, zic, vin oricum, daca e sa nu traiasca macar stiu ca am facut ce-am putut, iar cu suferinta ma descurc eu. Tin minte ca i-am zis asa ceva.

Domnul doctor veterinar, in care de trei ani am incredere, n-a fost foarte increzator cand ne-a vazut. Puiul chiar era intr-o stare severa de deshidratare si rau. Purici peste tot, viermi inclusiv in gura, raceala aceea a puilor de pisica, ochiul drept era deja alb. Sigur ca imediat i-a acordat primul ajutor, cu injectii si vitamine si curatare cat s-a putut si mi-a dat sfaturi despre cum sa am grija de el pana a doua zi. Primele douazecisipatru de ore erau vitale. Nu putea sa ne dea un pronostic, nestiind de cand era abandonat, cat a stat in soare, cat a trecut de cand a mancat.

Am plecat de-acolo si-am inceput sa plang. Creatura asta de douasute si ceva de grame era in bratele mele si eu nu puteam decat s-o iubesc. Era aproape inert. Am sperat ca i se va face foame, ca o sa inceapa sa planga. Nimic.

noua-in-prima-zi

Cand a venit seara am inceput sa ma ingrijorez. Nu voia niciun pic de lapte cu seringa. Lipseam de langa el cate-un pic si ma temeam sa ma uit apoi in cutie. Am adormit tarziu in noaptea aia, de grija lui. Trecusera mai bine de paisprezece ore de cand eram impreuna si el abia lipaise un strop de mancare.

A doua zi, dimineata, mi-am facut curaj sa ma duc la el. Ma temeam de ce-i mai rau, speram in ce-i mai bun. Si, din fericire, sperantele nu m-au dezamagit. Creatura pitica tipa de foame. 🙂

Dansand de bucurie ne-am dus iar la veterinar, care m-a linistit spunandu-mi ca de-acum totul va fi bine, drum lung, greu, tratament, dar va fi bine. A fost doar usor sceptic in privinta ochiului drept, in cel mai rau caz urma sa-l scoata. Mi-a recomandat niste picaturi, iar eu am zis ca o sa-i dau si picaturi de dragoste. Spoiler: au functionat. 🙂

noua-cu-biberon

Mi-am petrecut urmatoarele zile gravitand in jurul lui, dandu-i des de mancare. Devenise un fomist. 🙂
I-am spus… Noua… nu stiu, asa m-a inspirat. Poate de la… o viata noua. Sau… noua intamplari ciudate si-o minune.
Zilele treceau, noi continuam tratamentul, iar el crestea vazand cu ochii. In scurt timp a inceput sa stearga praful prin biblioteca.
noua-in-biblioteca

Si sa se alinte, model desavarsit, pe covor.

noua-pe-covor

Si sa se imprieteneasca cu Lola. 🙂

Irina a aflat de el din share si in share si mi-a scris ca si l-ar dori. Dupa cateva saptamani, cand Noua a terminat tratamentul si s-au sfarsit cele doua “operatii” la ochi, l-a luat acasa. Asta se intampla acum vreo doua luni. Timp in care nivelul lui de rasfat a crescuuuut muuult. 🙂

La fel a crescut si Noua, caci asa i-a ramas numele.
14858601_318586775189294_1293191816_o

Primesc mereu vesti despre el si sunt tare bucuroasa sa il stiu asa de fericit si rasfatat. Dintre toate fotografiile, asta e cea mai perfecta pentru mine:

fav

M-am emotionat cand am primit-o. Eram in metrou, n-o sa uit cum mi-am stapanit lacrimile. Ma uitam la mutra lui delicioasa si ma minunam.  De el, de norocul lui, de ochiul lui drept care acum vede.

Ii multumesc domnului doctor Cristian Ana de la anavet.ro pentru profesionalism si dedicare. Il aleg si il recomand oricand, pentru orice problema. Am trimis la el cativa prieteni care au revenit cu feedback-uri excelente.
Multumesc si Alexandrei, mana lui dreapta, care raspunde mereu prompt intrebarilor mele de pacient disperat. 🙂
Ii multumesc Irinei care l-a adoptat. Mi-as dori ca toti oamenii sa aiba sufletul ei bun si sa intealaga binele pe care blanosii il aduc in viata noastra.
Si-i multumesc Mirunei pentru ca m-a facut parte din povestea asta. Ca mi-a dat acel tag pe Facebook. Ma bucur ca am fost pe faza si am putut raspunde pozitiv.

Sigur ca mi-a rapit putin timp. Sigur ca in timpul in care il hraneam sau mergeam cu el la vet as fi putut face altceva. Dar nimic n-ar fi fost asa de valoros. Timpul asta si iubirea pe care am pus-o in el au schimbat ceva. Momentul in care l-am luat pe Noua era, probabil, ultima lui ora de viata. In ce ma priveste, nu-i putin lucru. E o lectie si pentru mine. Sa continui sa fac intotdeauna tot ce pot. Pentru o pisica, pentru un caine, pentru un om.

Veronica

6 thoughts on “Nouă intamplari ciudate si-o minune

  1. Esti minunata Veronica! Printre cei mai frumosi oameni pe care au avut sansa sa ii cunosc vreodata…Mi-ai ramas in suflet si in minte desi nu ne-am vazut de atatia ani. Imi pare nespus de bine ca te-am regasit macar asa, virtual! Sunt convinsa ca ai sa faci mereu tot ce poti pentru toata lumea…te imbratisez, draga mea draga!

  2. esti o persoana deosebita! sper sa ai energia necesara de mult mai multe lucruri frumoase, pentru ca ai cu siguranta sufletul pentru asa ceva 😀

Leave a Reply