#minunipeCamino2 sau Veronica se intoarce

Au mai ramas doar cateva zile pana ma intorc iar pe Camino. Ieri, in metrou, ascultand cantecul ceasului meu interior, am inceput sa plang.

N-am vrut sa fie asa. Adica atunci cand am gandit povestea asta, la inceputul anului trecut, n-am stiut ca #minunipeCamino, care voia sa fie o poveste de fundraising, se va transforma in povestea vietii mele. Eu de-asta pornisem la drum, sa ii fac pe oameni partasi la calatorie indemnandu-i sa doneze pentru Inima Copiilor, asta m-a impins sa cred ca pot merge pe jos, mai bine de o luna, peste 25 de km. Din septembrie 2011, cand s-a plantat in mine samanta acestui drum, crezusem ca drumul asta poate fi facut doar daca esti mare sportiv sau vreo superfiinta. Mai bine de patru ani am fost convinsa, desi imi doream, ca nu pot face asta. Gandul ca voi merge pentru a strange fonduri pentru o cauza in care cred m-a facut sa cred ca pot strabate 910 km. Doar ca intre timp calatoria asta, care e cel mai putin despre mersul pe jos, s-a transformat in povestea vietii mele, in India mea, in Everestul meu, cum imi place s-o alint. Asadar intoarcerea era nu doar o certitudine, dar mai ales o dorinta.

Despre #minunipeCamino am povestit, cred, in fiecare zi din ultimul an (inserez aici un zambet larg), am raspuns la zeci de intrebari, am scris si am pomenit peste tot. Comprimat, despre experienta mea am povestit la TEDxCluj, sub umbrela ideii ca Frica e cel mai bun prieten al curajului. In cuvinte scrise o puteti aici sau aici. Tuturor povestilor pe care le-am cules in primul drum li se adauga incepand de pe #25august altele. Sunt atat de curioasa sa traiesc noul drum, cu lectiile invatate si cu cele care vor mai veni.

Cel mai greu anul trecut a fost sa decid beneficiarul drumului. Sunt atatea proiecte si asociatii pe care as vrea sa le sprijin. Dar dupa lupte interioare mi s-a pus pe inima Inima Copiilor, intr-o dimineata in care gandurile m-au dus la fratz al meu, care s-a mutat pe o stea din cauza unei afectiuni cardiace cu care se nascuse. A fost interesant sa vad numele cu care el se alinta – Mario – desenat in graffiti pe multe ziduri de-alungul celor noua sute de km.

Adevarul e ca nu am stiut ca drumul de anul acesta va fi tot pentru Inima Copiilor. Dar in martie am vizitat, impreuna cu alti bloggeri si jurnalisti, Sectia de Terapie Intensiva nou-nascuti a Spitalului Judetean din Constanta. Cand am iesit din lift si am trecut de usa care despartea bebelusii de restul lumii am stiut. Nu multe s-au facut acolo din 1968, cand a fost construit spitalul. Imaginile vorbesc de la sine…

Ramasesem ultima in acea incapere in care se aflau cateva incubatoare. Stateam in fata celui in care se odihnea cea mai mica faptura pe care am vazut-o vreodata. Nu stiam ca un bebelus poate fi atat de mic. Foarte mic. Sapte sute de grame. Emma avea trei saptamani si supravietuise. Sora ei s-a mutat pe o stea imediat dupa ce s-a nascut. Dar ea supravietuise si la fel si speranta mamei. Priveam inima care batea in trupul ei mic, foarte mic si speram ca voi vorbi despre ea in cuvintele luminoase ale miracolului. N-am indraznit sa sun, cateva zile mai tarziu, sa aflu starea micutei. Am aflat insa, dupa ceva vreme, ca Emma s-a dus pe o stea langa sora ei in acea noapte. Asa o vad, legandandu-se pe o stea.

Ar fi supravietuit oare daca ar fi avut sansa de a fi tratata intr-o sectie de terapie intensiva cum e aceea de la Marie Curie, construita si data in folosinta in 2013 de Inima Copiilor in parteneriat cu Fundatia Vodafone? Oare miracolul de care avea nevoie Emma vine de sus sau de la tehnologia inglobata intr-o sectie de terapie intensiva la cele mai inalte standarde? N-o sa stim niciodata, dar ce stim sunt cifrele care ne spun ca la Constanta, unde sectia de terapie intensiva nou-nascuti deserveste copiii nascuti in acest judet si alte trei din zona e cea mai mare rata a mortalitatii infantile din Europa. Conducem ca tara in Uniunea Europeana cu 7,6 la mie, de doua ori mai mult decat media. Puteti citi aici o poveste completa despre ceea ce Inima Copiilor a construit impreuna cu Fundatia Vodafone la Marie Curie, prin omul si doctorul de aur Catalin Carstoveanu. Dincolo de cifre, o poveste despre oameni.

Vestea buna e ca ceea ce s-a facut la Bucuresti va fi replicat la Constanta, in aceeasi formula Fundatia Vodafone – Inima Copiilor, careia i se adauga un ONG local – Daruieste aripi. Noua sectie de terapie intensiva va avea o suprafață de 800 mp, o capacitate totală de până la douăzeci și șase de locuri și va fi dotată cu echipamente medicale de ultimă generație, inclusiv o soluție de telemedicină ce va permite medicilor să monitorizeze copiii chiar și din afara spitalului și să transmită informații medicale vitale ori să organizeze video-conferințe cu medici specialiști din alte spitale din România și din străinătate. Secția va dispune de instalații de gaze medicale, climatizare și monitorizare individuală, incubatoare și echipamente medicale de ultimă generație, mobilier specializat, spații speciale pentru părinți, spații pentru personalul medical, pentru consilierea psihologică a părinților, precum și săli de consultație. Si vestea buna e ca lucrarile au inceput chiar zilele trecute! Puteti vedea cateva fotografii aici.

Las aici si acest clip si – desi nu fac niciodata asta – as vrea sa va rog sa ii dati doua minute.

Am citit candva o vorba pe care poate n-am inteles-o bine atunci. Sa ne bucuram ca putem darui, nu ca exista cineva care are nevoie. Acum poate ca inteleg si ma bucur ca pot fi, impreuna cu oamenii pe care aceasta poveste ii va atinge, pasare colibri in acest proiect imens.

Diferit fata de anul trecut e o veste buna: ca anul acesta donatiile se pot face si prin sms. Asadar va invit sa trimiteti un sms la 8845. Doi euro. Atat. Atat de putin, sunt unii tentati sa spuna, si totusi atat de mult. Trimiteti un sms si rugati-va prietenii sa trimita si ei unul. Vestea buna e ca Fundatia Vodafone dubleaza suma.

Cealalta modalitate de a dona e pe Galantom, asa cum a fost anul trecut. Ma bucur sa fiu parte din comunitatea asta, platforma a implinit recent primul milion de euro din donatii. De patru ani de zile pun la dispozitia organizatiilor si a fundraiserilor oportunitatea de a face strangere de fonduri. Deja nu mai vorbim de teama ca nu e transparent sau orice alte intrebari si griji de la inceputuri. Cine a donat stie ca donatia apare instant si merge la beneficiar. Unde mai pui ca e si rapid. 🙂

Asadar va invit sa donati si pe inimacopiilor.galantom.ro/minunipeCamino2. Asa cum o tot spun, orice suma e binevenita. Ii iubesc la fel de mult si pe cei care doneaza 20 de lei si pe cei care doneaza 200 sau 2000. Gestul e acela care ma emotioneaza. Ce vreau e stiti e caaaa:

  • cei care vor dona minim 100 de lei vor primi de la mine o vedere de pe Camino. Enona de la Inima Copiilor se va ocupa sa adune adresele donatorilor, eu le voi scrie cu bucurie de mana. 🙂
  • fiecare suma donata va fi dublata de Fundatia Vodafone Romania.

Sunt tare fericita. Ca ma intorc, ca povestea a avut ecoul pe care l-a avut anul trecut, ca am primit mult mai mult decat as fi crezut, ca – vorba Nicoletei – ai primit multipass de la viata odata cu drumul asta, ca de data asta visez si o carte si ca atatia oameni ma sprijina.

Multumesc fetelor de la Fundatia Vodafone Romania: Angela, Georgiana, pasiunea voastra si dorinta de a lasa bine in urma trece dincolo de granitele jobului. Am simtit asta de atatea ori… Aveti dreptate: E normal sa facem bine.

Multumesc Solaris ca imi esti aproape in toate drumurile, de mai bine de doi ani. Ninochka, faptul ca relatia noastra profesionala s-a transformat in prietenie ma onoreaza.

Multumesc SunFood ca ai raspuns pozitiv si cu entuziasm. Emilia, intalnirile noastre sunt mereu o bucurie.

Multumesc Universum Events ca imi sunteti aproape. Cristi, uite unde ne-a adus viata! Multumesc pentru ca ai spus <da> inainte de a pune intrebarea. You rock, iar Universul pe care l-ai construit rocks the world of exquisite events.

Multumesc Adrian Oianu pentru Tricoul romanesc pe care il voi purta iar, in fiecare zi, la finalul celor ~25 de km de fiecare zi. Decizia de a lua rochia rosie anul trecut a fost una dintre cele mai bune.

Multumesc NITA SAO pentru cea mai frumoasa palarie personalizata pe care as fi putut sa o port sub cerul torid al Spaniei.

Multumesc Iutta pentru cei mai faini papuci si cea mai dulce geanta si mai ales pentru bucuria de a le face asa cum mi le-am dorit.

Le multumesc tuturor celor care cu vorba sau cu fapta sprijina drumul meu.

Le multumesc donatorilor care vor face minuni in povestea asta… Anul trecut am reusit sa strangem 40.000 de lei. Va multumesc inca o data.

Le multumesc si celor care dau povestea mai departe si ii indeamna pe oamenii din lumea lor sa doneze cel putin un sms.

Stiu ca impreuna putem face minuni si va multumesc.

Si… pentru ca nu pot alege intre urarile mele preferate, le pun acum, la final, pe amandoua: La minuni inainte! si… Buen Camino! <3

 

Veronica

 

Leave a Reply