#ziua15 Important e să cauți, nu să găsești

Asta a fost cea mai animată dimineață de pe Camino. Am pornit devreme (și totuși foarte târziu în raport cu alții), împreună cu Petra și Lorea, pe care Petra o știa de câteva zile și cu care s-a bucurat sa se revadă aseară.

IMG_3242

Am pornit vesele, convinse că în mai puțin de o oră o să ne bem cafeaua în următorul sat. Așa reieșea din ghid. Dar satul cu pricina era un cătun și nici nu era în drum, de fapt, așa că am făcut vreo 12 km prin soare până când în sfârșit am putut să ne odihnim. Urcam și coboram dealuri și speram că după următorul e cafeaua noastră 🙂

Asta e o glumă de pe Camino.

Where is the next village?

After that Hill.

Oh. You said that two Hills before.

Petra și Lorea
Petra și Lorea

Așteptam să ajung în Hontanas și pentru că prietena mea, Corina, cea căreia îi datorez microbul ăsta frumos, îmi spusese că atunci când ea a făcut Camino a întâlnit-o pe Meryl Streep în primul bar din sat, pe stânga. Sigur, o sosie a ei. 🙂

Așa că ajunsă în Hontanas am uitat că sunt obosită și m-am dus în căutarea ei. Am găsit locul, dar nu și pe ea. Am văzut munca ei de-o viață, un albergue în care mi-ar fi plăcut să stau, dar nu și pe ea. Am ajuns chiar la ea acasă, îndrumată de un localnic, dar am găsit-o pe vecina care are grijă de casă. Azucena, fiindcă așa o cheamă, a vândut barul și s-a mutat în Burgos.

So, did you find Meryl Streep? Așa m-au întâmpinat fetele când am ajuns la terasa unde ele deja stăteau desculțe, cu o ceașcă mare de cafea în față 🙂

N-am găsit-o, dar am căutat-o, le-am răspuns și m-am bucurat să simt ca asta e mai important decât să găsești.

Am zăbovit o vreme în Hontanas, era foarte cald și ne era lene să mergem înainte. Mă rog, poate aș fi plecat, dar n-am vrut să fiu singură. Sau poate era faină ambianța. Pelerini veneau și treceau mai departe. Unii se opreau. La un moment dat m-a trezit unul. Mi-am dat seama că unii deja își încheie ziua de mers și eu mai am vreo nouă km de mers. Prin soare. Asta m-a făcut să mă trezesc. Mi-am pregătit catrafusele și am pornit la drum. Și după cea mai animată dimineață am trăit cea mai tăcută după -amiaza. M-a durut fiecare pas.

Pe drum am trecut pe la ruinele mănăstirii San Anton. Mi-a părut rău ca nu făcusem rezervare. Doar 12 locuri. Un albergue fără apă caldă și electricitate. Cina la lumina lumânării. Această experiență clar va fi pe harta următorului meu Camino.

IMG_3243

În fotografia asta nu știam încă exact ce mă așteaptă. Nu trei km, cât credeam eu. Am pornit mai departe. Căldura era insuportabilă. Simțeam că până la destinație înnebunesc. Când am ajuns unde credeam că o voi găsi, în labirintul ăla de străduțe, am aflat că mai avem un km. Încurcasem satele. Unul e Castrojeriz, celălalt e Castrojeriz plus încă ceva. 🙂

Auzindu-l pe domnul de la bar spunând asta am izbucnit în plâns. Mă rog, a trecut repede, m-au dădăcit fetele. Situația a primit și un bonus. Eram cu Petra pe terasă, o așteptam pe Lorea să aducă înghețata. Petra scotocea prin rucsac. La un moment dat o văd că se dă cu parfum din mica mostra pe care o adusese cu ea. O sticlă de parfum e lux pe Camino. Așadar o văd și o întreb din priviri ce face, de ce risipește parfum în momentul ăsta neoportun, pe terasa asta pustie. Ea îmi răspunde făcând din moment o scenă de teatru care mi-a amintit de spectacolul meu de licență, în care jucam rolul matroanei unui bordel, într-o piesă scrisă de un spaniol pe care l-a inspirat tabloul lui  Picasso Domnișoarele din Avignon. Maybe the Americans are coming, zice ea, referindu-se la niște băieți pe care îi văzuse undeva pe drum. Atâta adevăr curat feminin stătea în cuvintele alea încât de câte ori mă voi gândi la Petra cu siguranță îmi voi aminti replica aia delicioasă.

Gata. Am ajuns. Locul nu arată deloc ca în fotografii, dar cel puțin suntem doar câțiva, iar în camera noastră doar noi. Noapte fără sforăituri, oare ce am făcut să merităm asta? 🙂

Până la ea…

Am găsit Spitalul Sufletelor, casa unui localnic transformata sublim în loc unde îți poți odihni sufletul.

IMG_3246

O băncuță pe care am visat puțin privind lumina zilei ce se stinge.

IMG_3247

O cină Italiană-Iberică-japoneză-americană-română, pregătită de Giuseppe.

IMG_3251

Ah, mănânc prea multe paste pe Camino! :))

Adorm târziu, în scârțâit de paturi. Absența sforăiturilor trebuia plătită cumva. 🙂

***

Vă mulțumesc tuturor pentru donațiile de până acum, mă onorează și îmi ușurează pașii, dar și celor care și-au propus să doneze până la finalul călătoriei. Împreună putem ajuta Inima Copiilor <3

http://inimacopiilor.galantom.ro/minunipeCamino

Leave a Reply